BINE AI VENIT

______ Daca vrei sa stai la taclale si sa schimbi impresii despre filme, cu un ceai sau o cafelutza langa tine, atunci ai nimerit bine. Poti comenta, dezaproba, critica sau doar discuta postarile filmelor recomandate de mine. Nu te costa nimic si nu trebuie neaparat sa te inregistrezi. Pe acest blog nu trebuie decat sa respecti parerile altora si atunci si parerile tale vor fi respectate. _______




duminică, 28 februarie 2010

Coraline

Coraline este o fetita obisnuita. Cam neobisnuit este locul in care sta, o casa foarte mare si frumoasa, amplasata in pustietate la marginea unei paduri, unde vecinii erau destul de departe. Parintii Coralinei isi iubeau foarte mult fiica dar nu prea aveau timp de ea, ca mai toti parintii din ziua de azi. asa ca ea isi petrecea timpul explorand imprejurimile casei, sau chiar imensa casa in care traia. In timp ce-si pierdea timpul prin casa, numarand ferestrele, usile in incercarea de a-si consuma energia, gaseste o usita in spatele careia se afla un zid. Nelasandu-se doborata de acest amanunt minor, revine in cursul noptii unde afla cu stupoare ca zidul din spatele usitei disparuse. In locul acestuia se afla un coridor de genul galeriilor de cartita. Cu multa curiozitatea si teama strabate coridorul si ajunge in imaginea din oglinda a casei sale. Doar ca aceasta imagine este una cu totul si cu totul imbunatatita. In locul casei sale ponosite gaseste o casa plina de culori cu o bucatarie din care se raspandeau miresme imbietoare de mancare (ceea ce acasa la ea nu se prea gasea). In bucatarie gaseste o mama incantatoare care o intampina vesela si binedispusa, gata sa-si petreaca timpul cu ea. Intr-o camera alaturata il gaseste pe tatal sau la fel de vesel si binedispus care ii canta la pian. Singura problema, pe care par sa o aiba cei doi, este ca se vede cat se poate de clar ca totusi nu sunt parintii ei. Amandoi au in loc de ochi, cusuti niste nasturi. Asta nu pare s-o sperie sau sa o deranjeze mult timp. Noua locuinta ii ofera tot ce-si dorea si ocupantii ei o fac foarte fericita, parand s-o iubeasca si sa le faca placere sa-si petreaca timpul cu ea. De ce oare ar mai putea ea sa vrea sa se reintoarca la adevaratii ei parinti. Ca in toate povestile in care e prea frumos ca sa fie adevarat, si aici este o plata pentru atata fericire. Plata nu este una foarte placuta si nici nu este usor de realizat. In primul rand implica parasirea parintilor ei pe care Coraline ii iubea foarte mult. Ce hotarare ia Coraline, veti vedea daca veti urmari filmul.
Coraline este un film foarte ciudat, lucru care se observa inca din primele secunde. Nu este un desen animat frumos, cu desene dragalase si personaje amuzante. Personajele toate sunt de o uratenie si o morbiditate cel putin ciudata pentru un desen animat pentru copii. De fapt, pentru un desen animat ma uimeste ca n-am zambit la nici o scena. Poate devin eu mai cinica, cine stie! Sincer, mi se pare un film animatie horror . Oricum, subiectul este foarte interesant si ma face sa ma intreb ce o avea in cap saracul regizor al filmului. Pare o combinatie intre Cubul, jocul American McGee's Alice (Alice in Tara minunilor varianta horror) si bineinteles ca are si acel "je ne sais quoi" care te face sa te uiti , curios sa vezi ce se mai intampla. Baietilor si copiilor peste 10 ani cred ca le va placea la nebunie.
In caz ca va intrebati, regizorul Henry Selick a mai facut inca alte 6 filme, toate in aceeasi maniera, si este in zodia sagetator in zodiacul european, si zodia dragon in zodiacul chinezesc.


pentru Alisa, care adora acest film

Everybody's Fine

In acest film, toti sunt oricum, numai bine nu. As fi vrut sa ma avertizeze si pe mine cineva de cat de deprimant este acest film. Fiindca in ciuda faptului ca este jucat de actori alesi pe spranceana si care mai toti in ultimii ani au jucat mai mult in comedii, acest film este o drama in toata puterea cuvantului. M-am lasat pacalita un pic si de trailer care are ca fundal sonor melodii vesele menite sa-ti sugereze un film vesel. Ma asteptam ca daca nu ma prapadesc de ras, macar sa ma simt bine in compania unor actori cu replici amuzante. Ei bine, daca vrei sa vezi un film bun, ai nimerit filmul. Daca vrei sa traiesti intr-o realitatea chiar mai mare decat a ta personala, BING BING BING, ai nimerit-o perfect. "Toti sunt bine" este un film la care este imposibil sa nu plangi si, desi mi s-a parut un film bun, a doua oara nu mai vreau sa ma uit la el fiindca mi-a ajuns cu varf si indesat de prima data. Acest film este unul de familie. Este vorba despre parinti si copii si de cam toate greselile pe care le poate face un parinte vis-a-vis de copii sai si ce consecinte dezastruoase pot avea anumite alegeri in unele cazuri.
Frank Goode (interpretat de Robert de Niro) este un pensionar, vaduv de 5 luni. Dupa aceasta perioada de jale ajunge la concluzia ca viata merge mai departe si isi invita cei patru copii (interpretati de Drew Barrymore, Kate Beckinsale, Sam Rockwell si Austin Lysy) la el in vizita. Marea surpriza pe care o are este ca, dupa multe pregatiri pe care le face, pe rand, toti se scuza ca sa nu vina. Frank avusese ca singur tel in viata sa fie un bun tata. In consecinta, toata viata lui a muncit pentru cei patru copii, ca sa le fie lor bine si i-a inspirat pe toti pentru a-si depasi potentialul si a ajunge in viata faimosi si bogati. Dupa moartea sotiei sale el realizeaza ca nu are mare lucru de relatie cu ei si dupa slabele lor scuze de a nu-l vizita, ajunge la concluzia ca trebuie sa mearga el la ei ca sa-i vada. Asa ca isi face bagajele si pleaca sa le faca copiilor sai o vizita surpriza. Cine va iesi cel mai surprins din aceasta vizita, ramane de vazut. Important e de stiut ca toata lumea va ramane foarte surprinsa, unii placut altii neplacut. Copii lui raman bineinteles placut surprinsi sa descopere ca tatal lor ii iubeste pana la urma asa cum sunt. Frank ramane destul de neplacut surprins sa constate ca nu-si cunoste foarte bine copii, sotia sa ascunzandu-i problemele cu care acestia se confrunta.
Morala filmului: iubeste-ti si accepta-ti copilul asa cum este el, si cu bune si cu rele. Parerea mea este ca fata rea a unui om o scoti cu raul si fata buna o scoti cu bunul. Parinti din toata lumea, uitati-va la film si fiti tari! Va puteti transpune usor in pielea personajului. Si veti primi un sfat bun prin acest film.



De asemenea puteti urmari acest film online urmarind acest link

sâmbătă, 27 februarie 2010

The Prestige

Domnul Cutter (interpretat de Michael Caine) este un inginer batran care proiecta iluzii si construia aparatura necesara infaptuirii lor. El are doi ucenici, de varste apropiate, pe care se straduieste sa-i initieze in aceasta arta a trucurilor magice. Dupa cum bine prezinta el situatia orice truc magic consta in trei acte: "primul act, asigurarea, cand magicianul va arata ceva obisnuit si va poate cere chiar sa inspectati acel ceva pentru a fi siguri ca este real, nemodificat, normal; al doilea act, schimbarea, cand magicianul ia acel ceva normal si-l transforma in ceva nemaipomenit; partea a treia trebuie sa existe pentru ca trebuie sa vezi acel ceva nemaipomenit transformat inapoi in acel ceva normal, si acesta este prestigiul". Secretul exista bineinteles dar nu-l veti gasi... din cauza ca nu cautati unde trebuie! Cei doi ucenici ai lui Cutter sunt Alfred Borden (interpretat de Christian Bale) si Robert Angier (interpretat de Hugh Jackman). Cei doi sunt foarte buni prieteni si par foarte dedicati acestei meserii misterioase. Asta pana cand una din iluziile prezentate de Cutter se termina foarte tragic, cu moartea logodnicei lui Angier. Din acel moment drumurile lor se despart, Angier fiind sigur ca moartea logodnicei sale i se datoreaza lui Alfred Borden. Alfred isi incepe o viata de magician pe cont propriu si pare sa se descurce nemaipomenit. Nu-si discuta iluziile decat cu inginerul sau Fallon. Nici macar sotiei sale nu-i incredinteza secretele sale aducand-o intr-o stare destul de paranoica. Acest lucru il intriga foarte tare pe Angier a carui iluzii nu erau asa de spectaculoase. Iluziile lui Borden nu gaseau rezolvare in mintea lui Angier , ajungand in scurt timp foarte obsedat de fostul sau coleg. Ajunge capabil de crima, inselaciune, santaj, facandu-te sa te intrebi daca mai are un suflet de salvat.
Ajunge Angier sa-si gaseasca linistea gasind un truc mai bun ca al lui Borden? Ce pret plateste dand curs obsesiei sale? Se da batut Borden, renuntand la secretele iluziilor sale, carora isi sacrificase intreaga viata? Intrebarea pe care mi-am pus-o eu la finalul filmului a fost: te poti multumi cu o jumatate de viata in favoarea muncii tale?
Acest film este unul foarte interesant, cu un subiect nemaipomenit si trebuie vazut de doua ori. Asta pentru ca dupa ce vei vedea finalul cu totul si cu totul neasteptat, va trebui sa revezi totul din cu totul alta perspectiva.
Oricum, motto-ul acestui film nu este, asa cum se asteapta oricine, PRESTIGIUL! Motto-ul acestui film este sacrificiul. Sacrificiul prezentat in acest film este unul asa cum numai un barbat il poate avea.
Recomand acest film (intrucat este un film nemaipomenit de bine facut, o capodopera, si cu niste actori exceptionali), dar trebuie vazut in liniste, cu telefoane inchise, fara batai de cap, ca altfel risti sa nu intelegi nimic.



Prince of Persia: The Sands of Time


Pare misto! Lansarea filmului este pe 28 mai 2010 la americani.  Oricum de-abia il astept






joi, 25 februarie 2010

The Ugly Truth


Producatoarea unui tv show Abby Richter (interpretata de Katherine Heigl, vedeta din Anatomy's Grey) este o tipa destul de conservatoare si cu idei destul de inguste, tinand cont de vremurile in care traim. Mentionez ca actiunea filmului se petrece in zilele noastre. In zilele noastre, este nevoie de multa imaginatie, actiune si bineinteles nu trebuie sa lipseasca sexul ca sa tii cat mai multi telespectatorii lipiti de o emisiune. In consecinta, seful lui Abby decide ca le trebuie o vedeta mai picanta pentru ca tv-show-ul lor sa nu fie anulat si sa-si mareasca ratingul. Solutia de urgenta este gasita in persoana lui Mike Chadway (interpretat de Gerard Buttler). Acesta promoveaza o idee cel putin ciudata pentru Abby: crunta realitate e ca sexul este singurul punct de atractie pentru un barbat. Nimic mai adevarat, as adauga eu. Cu alte cuvinte daca sex nu e, nimic nu e. Dar Abby are cu totul alte idei despre cum trebuie sa se prezinte barbatul viselor ei. In primul rand barbatul viselor ei trebuie sa-i aprecieze frumusetea interioara, sa fie cinstit si onest, bla bla bla as mai tot continua asa. Acesta ar putea fi si motivul pentru care mereu sfarseste in a fi singura, standardele ei fiind din cale afara de ridicate in materie de barbati (daca nu chiar imposibil de indeplinit). Ramane de vazut daca Mike Chadway o va aduce pe calea cea buna sau va fi exact invers. Sau poate se vor schimba amandoi unul pe celalalt. Care pe care ar cam fi motto-ul filmului.
Filmul este unul foarte dragut, foarte amuzant si destul de placut sa-l tot urmaresti de mai multe ori. Il recomand pentru binedispunere. Si daca va invartiti prin casa si nu stiti ce sa faceti, acest film va va aduce pe linia de plutire. Vizionare placuta!!!



Sherlock Holmes

Actiunea incepe cu stralucita capturare a unui criminal in serie celebru, Lord Blackwood (interpretat de intunecatul Mark Strong), de catre legendarul detectiv Sherlock Holmes (interpretat de Robert Downey Jr.) si asistentul sau Dr Watson (interpretat de Jude Law). Intrucat Lordul Blackwood avea o faima mai oculta, fiind un vrajitor celebru ce practica magie neagra, stabilirea decesului acestuia este efectuata de catre Dr. Watson. Cum ulterior Blackwood se intoarce misterios din mormant, reputatia Dr. Watson fiind in joc, Sherlock Holmes porneste impreuna cu asistentul sau la o noua vanatoare de vrajitoare.
Inainte de a impartasi parerea mea despre acest film trebuie sa fac o marturisire (care nu-mi face prea multa cinste): in privinta filmelor sunt putin cam snoaba. Am descoperit pe parcursul vietii ca am pierdut de pe urma acestui snobism dar, din nefericire nu prea m-am invatat minte. Ma straduiesc din greu sa ma tratez totusi. Eu urmaresc in special, ca mai toti oamenii care se duc la cinema, filme care au un oarece punct de atractie: actori, regizori sau eventual coloana sonora care e semnata de cineva care m-a impresionat la vizionarea altui film. Sherlock Holmes l-am urmarit pentru ca joaca in el Robert Downey Jr. Nu m-au preocupat niciodata problemele lui personale. Eu l-am catalogat ca pe un actor nemaipomenit inca de la primul film pe care l-am vazut cu el si in care era actor principal: Chaplin. Deci m-am hotarat sa ma uit la Sherlock Holmes, decisa din start sa-i acord o sansa, indiferent de rezultat. Asa ca poate parerea pozitiva pe care o am despre acest film este putin subiectiva.
In mare, cine a citit cartile lui Arthur Conan Doyle stie ca Sherlock Holmes este un detectiv particular care este nemaipomenit de inteligent, intuitiv si stie sa se descurce perfect in situatii exceptionale. Deci Sherlock Holmes este pentru Conan Doyle ceea ce Hercule Poirot este pentru Agatha Christie, ceea ce Bunicul este pentru Petre Salcudeanu, ceea ce Capitanul Apostolescu este pentru Horia Tecuceanu si as putea s-o tin tot asa. Ceea ce-l deosebeste pe Arthur Conan Doyle de ceilalti scriitori este aura de mister, fantastic si supranatural care pluteste in cartile lui. Si ceea ce m-a facut pe mine un fan al cartilor lui este ca toata aura de mister este risipita in final de explicatii foarte logice ale evenimentelor petrecute pe tot parcursul cartii. Una cate una sunt toate daramate intr-un fel in care te cam face sa-ti para rau.
Filmul nu se departeaza prea mult de la subiect decat in privinta personajelor. Dr Watson din carte este mai tantalau decat Dr Watson din film. Sherlock Holmes din carte este mult mai snob si mai aristocrat decat Sherlock Holmes din film, caruia parca pare sa-i lipseasca aceste doua caracteristici. Oricum, filmul este foarte bine facut, are multa actiune, cateva scene comice si de fapt are cam cate putin din fiecare. Filtrul gri-intunecat specific Angliei ploioase se potriveste cu aura mistica a filmului si cine are curajul sa-l urmareasca pana la sfarsit va avea satisfactia ca nu a avut de ce sa-i para rau. De fapt nu are cum sa-ti para rau ca ai urmarit un film facut de Guy Richie.

sâmbătă, 20 februarie 2010

The Green Mile


Un fan al acestui film a spus ca "filmul a fost inventat pentru creatii ca acestea". Nu este nimic mai adevarat. Acest film mi se pare o capodopera a cinematografiei americane. Muzica este superba perfect potrivita filmului. Daca ar fi fost dupa mine l-as fi cotat cu nota 10+. Mai tarziu, dupa ce l-am vazut, am aflat ca este realizat dupa cartea "Culoarul Mortii" (The Green Mile, titlul original) de Stephen King. Am fost uimita de sensibilitatea cu care a fost facut un film in care 80% din actiune se petrece intr-o inchisoare.
Scena care mi-a captat interesul, intr-o zi cand butonam telecomanda cautand un film la care sa ma uit, este cea cu aparitia unui soricel, aparent fara pic de frica in el, un soricel inteligent pe care mai mult ca sigur l-ai calca in picioare daca l-ai gasi in casa. Nu mi-a trebuit mai mult ca sa-mi capteze interesul si nu stiu ce ar spune asta exact despre mine. Am fost foarte curioasa ce se va intampla cu soricelul "Mister Jingels". Si n-am sa regret niciodata hotararea pe care am luat-o atunci.
Personajul principal este un gardian al unei inchisori, Paul Edgecomb (interpretat de Tom Hanks). Acesta era sef in sectia speciala a acestei inchisori, acolo unde mai precis erau intemnitati condamnatii la moarte. Aceasta zona atat de speciala avea si un culoar extrem de special. Culoarul, ce avea cateva celule de-o parte si de alta unde erau intemnitati detinutii, era verde. Detinutul ce-si incepea drumul pe acest culoar verde era ultimul drum pe care il facea. La capatul acestui culoar era camera de electrocutare unde erau executate condamnarile la moarte.
Detinutii din aceasta inchisoare erau, cei mai multi, criminali extrem de periculosi sau care savarsisera crime infioratoare. Paul are o intelegere si un comportament foarte respectuos si linistitor pentru detinutii lui, comportament impus de starea lor deosebita, trebuind sa fie lasati sa-si traiasca linistiti ultimile zile din viata. Paul isi indeplinea cu multa demnitate datoria. Si si-ar fi indeplinit-o multi ani de aici incolo daca la un moment dat nu l-ar fi intalnit pe John Coffey. A fost memorabila pentru el ziua cand John Coffey (interpretat de Michael Clarke Duncan) a intrat in viata lui. In acea zi, isi astepta detinutul pregatindu-se cu obisnuitul discurs cu care isi intampina toti detinutii. Si a intrat pe usa, un negru urias, cu privire blanda si trista si cu vorba domoala specifica americanilor sudisti. Paul a fost atat de uimit de ciudata aparitie ca si-a uitat discursul, iar in final a dat mana cu John. John Coffey nu parea sa stie prea multe, singurul lucru pe care parea sa-l cunoasca era numele si faptul ca ii este teama de intuneric. Iar in zilele urmatoare si-a dovedit din plin prima impresie. John avea un har (sau blestem) care-l facea atat de deosebit, fiind dotat cu un simt puternic de a putea vedea sufletul oamenilor si de a-i putea vindeca. Dar sa nu uitam ca John Coffey era condamnat la moarte pentru violarea si uciderea a doua fetite surori. Din acest motiv Paul ia hotararea de a cerceta cazul, pentru a vedea cum s-au intamplat exact lucrurile.
Intrebarea care te face acest film sa ti-o pui este daca in spatele gratiilor se afla intotdeauna niste monstri. Si ar mai fi si intrebarea: cu ce monstri avem de-a face si care nu sunt inca (sau nu ajung niciodata) in spatele gratiilor. Dar vei primi sigur raspuns la intrebarea: este John Coffey un miracol sau un monstru?
Acest film m-a impresionat teribil... Va spun de pe acum... si cei cu nervii tari pot plange rauri de lacrimi, si cei cu nervii tari pot fi miscati. Este un film care te face sa-ti pui tot felul de intrebari. Raspunsul pe care l-am primit la cea mai importanta intrebare a mea a fost unul extrem de deprimant (sau poate ar fi trebuit sa ma bucure): intregul subiect este o fictiune.
Oricum cei cu Oscarurile nu inceteaza sa ma uimeasca de multa vreme. Si nu ma voi lasa influentata de ciudatele lor decizii si voi pastra acest film in arhiva personala de filme.



joi, 18 februarie 2010

Gattaca

Nu stiu sigur ce m-a impresionat mai tare la acest film: ambitia personajului principal, de a demonstra de ce poate fi in stare, cedarea personajului secundar, care s-a lasat invins de ideile preconcepute ale unui sistem gresit, si/sau muzica superba.
Actiunea filmului se petrece intr-un viitor foarte apropiat, as spune, in care poti afla foarte multe despre oricine. Si pentru asta iti trebuie destul de putin: un fir de par, o mostra de saliva recoltata dupa un simplu sarut, o geana. Poti obtine metri de hartie pline de informatii numai din atata lucru.
Vincent Freeman (interpretat de Ethan Hawke) se naste intr-o lume unde exista un nou mod de discriminare: mostenirea genetica. In lumea lui Vincent Freeman erai catalogat inca de la nastere dupa gene. La nastere te puteau cataloga dupa durata vietii, bolile la care erai predispus sau procentul de violenta pe care il puteai avea. Daca erai 99% predispus la o boala, nici nu mai era luat in considerare acel 1% ca nu puteai avea boala respectiva. Ghinionul lui Vincent a fost cand parintii acestuia au hotarat sa-l conceapa natural, fara interventii genetice: "un copil al Domnului". Cu stupoare, cei doi tineri au aflat la nasterea fiului lor, prin analiza ADN-ului, ca acesta este predispus, pe langa alte defecte de tot felul, sa moara la o varsta timpurie de 31 de ani. Total dezamagiti de rezultatul obtinut de fiul lor, se hotarasc sa mai conceapa un copil, de data aceasta prin metoda devenita deja traditionala: fertilizare in vitro prin modificarea genetica a embrionului, astfel incat sa obtina un copil cat mai perfect cu putinta. Si astfel se naste Anton Freeman.
Este lesne de inteles competitia continua dintre cei doi frati, competitie cu rezultante deprimante pentru bietul Vincent. Cea mai incitanta intrecere pentru cei doi era cand inotau in mare. Si cum de fiecare data intrecerea se termina prost pentru Vincent, acesta devenea din ce in ce mai deprimat. Asta pana intr-o zi cand s-a hotarat sa nu se lase si sa inoate pana nu mai poate, chiar de-ar fi sa-si dea sufletul in final. A fost prima intrecere pe care a castigat-o si in acest fel s-a hotarat sa plece pe un alt drum decat cel ales de familia lui. A fost momentul hotarator pentru el cand a decis sa nu se mai lase infrant de legile absurde ale societatii in care traia.
Vincent Freeman avea un profil genetic extrem de scazut, fiind parca un fel de paria al societatii, si era numit "invalid". El gaseste un tanar, Jerome Eugene Morrow (interpretat de Jude Law), care, desi era catalogat cu o mostenire genetica mult superioara (aproape ca putea trai vesnic), i-a dovedit ca in viata asta nu este de ajuns. Nereusitele din viata , nerezistand la pretentiile mari care erau asteptate de la el, il aduc in stare pe Eugene sa se sinucida. Acestei tragice incercari ii supravietuieste ajungand invalid pe viata. Si astfel, Jerome Eugene Morrow isi imprumuta identitatea lui Vincent Freeman in incercarea acestua de a-si indeplini visul de a calatori in spatiu, vis destinat doar celor cu gene perfecte. Dar "pentru spiritul uman nu exista gena"!
Acest film doreste sa ne arate ca totul in viata este sa vrei ca sa reusesti. Bineinteles ca in incercarea de a reusi, in indeplinirea viselor, persoanele care tin la tine si prietenii adevarati sunt vitali.
Superb film, superba muzica si interesanta viziune si punct de vedere al regizorului Andrew Niccol! Un film de pastrat in arhiva!


miercuri, 17 februarie 2010

Accidental Husband


Dr. Emma Lloyd (Uma Thruman) este o doctorita psiholog care are o emisiune radiofonica de mare succes. Intr-una din emisiunile sale o sfatuieste pe una din ascultatoare, care dorea sa se casatoreasca in doua saptamani, sa renunte la relatia pe care o are daca nu este fericita si nu este convinsa ca este cea mai buna alegere pentru viitoarea viata ce o asteapta. Nefericita conversatie este ascultata chiar de presupusul logodnic, Patrick Sullivan (interpretat de Jeffrey Dean Morgan) care afla in acest fel ca logodnica sa este nehotarata in a se casatori cu el si ca, in consecinta, ii va da papucii. El decide ca dr Emma Lloyd este singura vinovata de hotararea logodnicei sale si hotaraste sa se razbune cumva. Cu ajutorul unui tanar hacker, prieten de-al lui, reuseste sa se declare deja casatorit cu doctorita Lloyd. Aceasta afla cu stupoare ca este deja maritata cand se duce sa-si depuna actele pentru a se casatori cu logodnicul ei Richard Bratton (interpretat de Collin Firth).
Nu mi s-a parut ca aceasta comedie romantica merita cotata asa de prost. Mie una mi s-a parut a fi un film extrem de amuzant si actorii mi s-au parut nemaipomenit de potriviti pentru rolurile jucate. "Casatorita din greseala" mi s-a parut a fi un film extrem de amuzant, relaxant si tocmai bun pentru un sfarsit de zi de munca obositor in care tot ce-ti doresti este sa te binedispui si sa uiti de problemele zilnice. Il recomand impreuna cu un ceai fierbinte si o portie babana de floricele.



marți, 16 februarie 2010

The Sorcerer's Apprentice

"Ucenicul Vrajitor" este produs de Jerry Bruckheimer. Pare interesant. Dar pana in lulie...








Bride Wars

Acesta este unul din filmele mele de comedie preferate.
Doua prietene, din copilarie viseaza la cum va arata ziua nuntii lor. Ca doua prietene bune ce sunt, amandoua vor ca nunta lor sa fie in luna iunie, la Plaza, cu flori, invitati si superbe rochii de mireasa. Partea proasta pica atunci cand dintr-o eroare umana (sau mai mult intentionata) ziua nuntii lor pica in aceeasi zi. Ideea ar fi ca una din ele sa renunte sa se casatoreasca in ziua prevazuta si sa-si amane nunta cu 3 ani de zile. Chiar si eu, care nu sunt adepta nuntilor fastuoase, zambesc in acest moment. Care femeie normala si-ar amana nunta cu asa mult timp de dragul prietenei ei? Exista oare o asa mare prietenie? Exista cineva pe lumea asta care poate raspunde la aceasta intrebare cu "EU!". Personal eu cred ca asa ceva nu se poate. Si se pare ca regizorul filmului e de acord cu mine pentru ca isca intre cele doua bune prietene un razboi de pomina.
Filmul este o comedie romantica exceptionala mai ales daca punem la socoteala si contributia celor doua actrite nemaipomenite: Kate Hudson si Anne Hathaway.
Vizionati-l ! O sa va placa!

He's not That Into You


"Pur si simplu nu te vrea!" Asta este concluzia la care trebuie sa ajungi, daca vezi ca te evita in mod consecvent, si aceasta este si concluzia acestui film.
Gigi este o fata care se pare ca are mare ghinion in dragoste. Si lucrul cel mai rau este ca traieste intr-o perioada in care barbatii se feresc sa iti spuna in fata ca nu le-ai placut. Cel mai simplu pentru ei este sa nu te sune si in felul asta problema e rezolvata curat si fara alte probleme. Gigi, cu toate ca este o fata draguta si inteligenta, care stie sa poarte o conversatie, nu are acel "je ne sais quoi" ce-l atrage pe un barbat la o femeie. Pe deasupra pare si foarte disperata de a avea o relatie cu cineva, nu conteaza cine, fapt care sperie in general barbatii. Dar solidaritatea prietenelor sale, desi total nefolositoare, este impresionanta. In acest film veti intalni multe tipuri de femei printre care si urmatoarele:

  • Femeia singura , in cautare disperata de a fi cu cineva (interpretata foarte dragut de Ginnifer Goodwin)

  • Femeia singura, in cautare linistita si daca iese ceva, bine, daca nu iese, iar bine, se poate cauta mai departe fara probleme (interpretata foarte bine de Drew Barrymore)

  • Femeia maritata, sigura pe casnicia ei (interpretata de Jennifer Connelly)

  • Femeia nemaritata, angajata intr-o relatie super serioasa si fericita dar care e dornica sa se marite nici ea nu stie de ce (interpretata nemaipomenit de Jennifer Aniston)

  • Femeie singura, dornica doar de aventuri cu barbati de orice fel, insurati sau nu, caci exista si astfel de femei, mai rare dar exista (interpretata de frumoasa Scarlett Johansson)
Filmul este foarte educativ pentru fetele singure care nu stiu sa traduca semnalele emise de barbati. Fireste ca se mai poate invata si ca dragostea apare (sau dispare) de acolo de unde nici nu te astepti.
In sfarsit este o comedie foarte draguta care are si putina drama si putin romantism, dar si un film linistit si amuzant cu final surprinzator. Este bun de vazut cu prietenii. Va puteti juca de-a "care din personaje vi se potriveste".



luni, 15 februarie 2010

New Moon


New Moon este partea a doua a seriei Twilight. Cum Twilight a fost o introducere in serie, pentru a urmari filmul New Moon trebuie sa vezi filmul Twilight. Filmul incepe cu un cosmar al Bellei in care ea este foarte batrana si Edward al ei este in continuare tanar si frumos. Cosmarul ei are o foarte mare legatura cu evenimentul foarte important care urmeaza: ziua ei de nastere. Bella urmeaza sa implineasca 18 ani si asta inseamna ca deja va fi mai batrana decat Edward. O zi inceputa atat de timpuriu cu un cosmar nu poate prevesti un final prea bun. Petrecerea pregatita de familia de vampiri a lui Edward se termina cat mai prost cu putinta. Bella, incercand sa desfaca unul din cadouri, se taie la deget. Jasper, fratele lui Edward, care nu se prea putea controla ca ceilalti membrii ai familiei sale, si provocat de mirosul sangelui ei, incearca s-o atace. Este la un pas de a reusi daca ceilalti vampiri n-ar fi incercat din toate puterile sa-l retina. Dupa un asemenea incident Edward, si familia lui, ajunge la concluzia ca pentru a o proteja pe Bella este mai bine sa dispara din viata ei definitiv. Este de inteles perioada neagra din viata Bellei care urmeaza. Bella intra intr-o stare aproape catatonica de deprimare. Doar amenintarile tatalui ei ca o va trimite inapoi la maica-sa o vor scoate din aceasta stare. Cand descopera ca are viziuni cu Edward atunci cand se afla in pericol de moarte, devine un soi de dependenta de adrenalina. Hotaraste sa invete sa mearga cu motocicleta si aici intervine Jacob Black cu care se imprieteneste mai mult decat ar fi vrut. Acesta se indragosteste de ea si-si declara sentimentele pe fata. Totul ar fi putut lua o intorsatura mai linistita in viata Bellei: sa se indragosteasca la randul ei de un baiat normal care o iubeste foarte tare si cu care poate sa-si intemeieze o familie si sa duca o viata obisnuita. Dar se pare ca pentru Bella nu exista viata obisnuita. Jacob are la randul sau un secret neobisnuit si periculos care ii poate pune viata in pericol. Un secret foarte strans legat de secretul lui Edward. Se pare ca Jacob (ca si alti membri ai tribului sau) se poate transforma intr-un lup urias, letal pentru vampiri.
Filmul, avand un regizor nou, ma asteptam sa ma dezamageasca. Placandu-mi atat de mult primul film, nu am inteles de ce sa schimbi un regizor cu care ti-a mers foarte bine de prima data. Dar, scenele de actiune sunt mai multe si mai spectaculoase. Cam prea date cu incetinitorul dar totusi spectaculoase. Mi-a placut introducerea lui Jacob in acest cerc romantic. Nu m-ar fi deranjat daca scenele dintre cei doi erau un pic mai romantice dacat atat. Fanii lui Edward ar putea fi scandalizati dar mie mi-a placut de Jacob destul de tare. Dragostea lui patimasa pentru Bella este dezarmanta. Toata haita de lupi cel putin pare foarte impresionanta. In final, alegerea Bellei ar putea fi dintre Cei Reci si Cei Fierbinti. "Cand nu poti fi cu cel pe care-l iubesti, vei sta cu cel care te iubeste?"


De asemenea il puteti urmari online urmand acest link

duminică, 14 februarie 2010

Lord Of The Rings


Peisajele din Noua Zeelanda, unde am inteles ca a fost filmat, sunt de o frumusete neasemuita. Nici nu-ti vine sa crezi ca exista asa locuri, pline de verdeata, munti, paduri salbatice, rauri si as putea sa o tot continui asa. Iar subiectul filmului este o poveste unde te indragostesti pur si simplu de fiintele magice numite elfi, cu frumusetea si intelepciunea lor dezarmanta. Ii iubesti automat si pe hobiti care sunt atat de draguti si amuzanti, vesnic mancaciosi, viteji si prostuti, sentimentali si buni cantareti.
A fost primul film care nu m-a dezamagit pentru ca nu a respectat cartea in totalitate. Fiindca in carte existau mult mai multe. Ar fi trebuit sa fie realizat un film de 10 ore.
Simt nevoia de a scrie ceva si despre carte pentru a putea explica mai bine filmul . Aceasta carte, intocmai ca si povestile lui don Quijote, are un sambure de adevar. Este o carte care ilustreaza foarte bine cel de-al doilea razboi mondial, in perioada caruia a fost scrisa, desi scriitorul neaga orice legatura. Dar totusi parca este o prea mare asemnare in alianta atator grupuri de fiinte, toate total diferite intre ele dar unite in hotararea lor de a-l distruge pe Sauron, Lordul Intunericului. Sau poate totusi scriitorul a avut doar o viziune. Cartea ar putea fi numita greoaie din cauza multor descrieri si detalii amanuntite. Cui nu-i plac povestile pentru adulti, cui nu-i plac cartile fara dialog prea mult, nu-i va place nici aceasta carte. Este o carte pe care trebuie sa ai rabdare s-o citesti pe indelete, intrucat numeroasele descrieri de peisaje, caractere si chiar intamplari pot fi obositoare. Dar cu toate acestea nu o poti lasa necitita. Si cand n-o citesti te gandesti la ea si te intorci iar ca sa vezi ce se mai intampla. Personal consider aceasta carte o capodopera literara care te poate face sa-ti infloreasca imaginatia si sa vezi cu ochii mintii un mic film pe ti-l faci doar pentru tine dar pe care iti pare rau ca nu-l poti impartasi. Mi-a trebuit o saptamana sa-mi revin si in final chiar m-am gandit ca este o carte prea scurta si ca trebuie sa mai existe vreo continuare pe acolo pe undeva.
Filmul nu are ca punct de atractie actorii. Actorii care sunt cunoscuti si joaca in acest film sunt putini, ii numeri pe degete, si nici nu sunt chiar asa de celebrii. Au devenit dupa acest film. Cei mai multi sunt actori care au avut roluri secundare in alte filme. Atractia acestui film este regia lui Peter Jackson care s-a intrecut pe sine efectiv. Subiectul filmului se invarte in jurul unui blestemat de inel ce trebuie distrus pentru a-i distruge si stapanul care l-a creat, Sauron Lordul Intunericului. Daca Sauron nu este distrus acesta va inconjura tot pamantul cu un intuneric de nepatruns. Inelul pare a avea o vointa proprie.Stapanul acestuia, intr-o mare batalie dintre armata lui si cea a oamenilor si elfilor, l-a pierdut, mana pe care tinea inelul fiindu-i taiata. Inelul respectiv avea o mare putere el fiind faurit in asa fel ca putea stapanii pe purtatorii altor inele magice. Dupa sute de ani acest inel ajunge in mina unui hobit Frodo Baggins si de aici incepe toata povestea. Acesta trebuie sa duca inelul la elfi pentru ca acestia sa hotarasca ce e de facut cu el. Ar parea ceva foarte simplu, dar intreaga calatorie spre taramul elfilor este o aventura plina de peripetii la finalul careia nu exista liniste. Elfii hotarasc ca inelul trebuie aruncat in haul din Muntele Blestemat, acolo unde a fost faurit, deoarece numai in acest fel putea fi distrus. Si de aici Frodo porneste intr-o noua calatorie. De data aceasta este inconjurat de prieteni si fiinte magice care creaza o alianta pentru a-l ajuta pe Frodo sa-si duca la bun sfarsit misiunea.. Cum se sfarseste calatoria si cum incearca lordul intunericului sa zadarniceasca aceasta calatorie veti vedea in film.
Recomand acest film pentru ca putem invata sau putem sa ne reamintim ce inseamna curaj , onoare, prietenie si spirit de sacrificiu pentru binele semenilor tai. Putem invata ca "pana si cea mai mica persoana poate schimba cursul istoriei". Putem invata ca "nu mai putem face nimic cu timpul ce a trecut dar putem hotara ce sa facem cu timpul ce ne-a ramas harazit".



The Game


Postez despre acest film la rugamintea fiului meu de 13 ani, care l-a vazut vara trecuta si care a ramas foarte impresionat in urma vizionarii lui.
Nicolas Van Orton este un om de afaceri foarte prosper dar si foarte dur. In timp, parca incepe sa-si piarda din umanitate, asa cum majoritatea patesc in goana dupa afaceri si bani. De ziua lui aniversara primeste un cadou foarte ciudat din partea fratelui sau, cadou care-i va schimba viata radical. "Iti va face viata amuzanta". Sau, as putea adauga eu, ii va face viata sa merite traita. Primeste cadou o aventura reala si terifianta care-i transforma viata intr-un cosmar, intr-o lupta pe viata si pe moarte Ceea ce la inceput pare un joc interesant, mai tarziu se transforma in ceva foarte tragic. Cum va trece Nicolas peste aceasta aventura veti afla vizionand filmul care este intradevar foarte incitant.
Conceptul acestui film este foarte interesant mai ales din cauza senzatiei care te urmareste si care-ti spune ca ti se poate intampla si tie asa ceva. L-as eticheta la drama, puzzle, actiune, thriller fiindca are toate acestea in el. Un punct de atractie ar putea fi Michael Douglas care joaca in rolul principal si Sean Penn in rolul fratelui Conrad Van Orton. Sau as putea adauga ca regizorul este David Fincher, cel care a regizat SE7EN, Fight Club, Panic Room, Zodiac.

vineri, 12 februarie 2010

Twilight


Twilight este un film de dragoste fantastic. Eroina principala, Bella, este o fata foarte ciudata care nu s-a comportat niciodata ca toate fetele de varsta ei. Destul de matura in gandire si mult prea protectoare cu mama ei, divortata si recasatorita, se hotaraste sa plece sa locuiasca la tatal sau pentru a-i reda mamei ei libertatea. Ghinioanele care o urmaresc inca din copilarie par in continuare sa nu-i dea pace intrucat se indragosteste de persoana cea mai nepotrivita din oras: un vampir. Edward este deci un vampir veritabil si culmea ghinionului este ca e innebunit de mirosul sangelui ei care-l face sa-si piarda mintile fiind mereu la un pas de a o omori.
Personal, inainte sa vad filmul, stiind ca este un film cu vampiri, m-am asteptat sa vad scene sangeroase. Mi s-a parut un film asa de nevinovat ca i-am dat voie baiatului meu de 13 ani sa-l vada iar acesta mi-a reprosat dupa aceeea ca e prea siropos pentru gusturile lui. Nici nu m-as astepta ca un copil de 13 ani sa inteleaga profunzimile sentimentului de dragoste intre doua fiinte. Dar, singurul motiv pentru care copii nu s-ar uita la asa film este ca nu le-ar place, nu ca n-ar avea voie. Dar treaba sta cu totul altfel pentru un adolescent care s-ar putea chiar transpune in pielea personajului. Este un film asa de romantic ca prevad deja ca in loc de Romeo si Julieta vom spune Edward si Bella. Este un film asa de romantic ca mi-am adus aminte de prima mea dragoste din liceu si parca am retrait-o vizionand filmul. Intre cei doi se infiripa o dragoste asa de mare ca nu poate sa o distruga nimic pe lumea asta. Un fel Frumoasa si Bestia, doar ca aici bestia este de o frumusete mai mare decat a frumoasei si de transformat din nou in forma umana nici nu poate fi vorba. Filmul nu este foarte diferit de carte, ba chiar are in plus secvente de actiune ca sa-l faca un pic mai incitant. Frumos realizat, are si o muzica deosebita, la a carei compunere a participat si Robert Pattinson (Edward) cu una din compozitiile personale. Kristen Stewart a fost foarte criticata, de catre fanii filmului, pentru modul cum a jucat, destul de retinut in exprimarea sentimentelor. Aici nu prea pot sa le dau dreptate, gurilor rele, intrucat Kristen interpreteaza rolul unei persoane foarte inchise si retinute, care nu-si exprima usor sentimentele, caruia nu-i place sa stea la taclale cu prietenele: o singuratica. Si daca impresia asta mi-a dat-o cand am urmarit filmul, citirea cartii mi-a confirmat. Twilight este un film, din punctul meu de vedere, obsedant de bun. M-a obsedat muzica, m-a obsedat peisajul si personajele super dotate cu niste calitati impresionante. Este destul de deprimant la finalul filmului sa descoperi ca o asa lume nu exista si nu va exista.


Faceti fericiti fanii Twilight


Twilight in Romania!



joi, 11 februarie 2010

It's Complicated

Acest film este o comedie romantica despre persoane in varsta (ca sa nu zic ceva mai dur). Probabil ca cei care au facut filmul au dorit sa promoveze ideea ca te poti indragosti si cand te pregatesti sa te transferi la categoria pensionari. Eu personal nu cred asta dar, cum n-am ajuns inca acolo, poate doar nu stiu eu ce vorbesc.
Jane, interpretata destul de bine de Meryl Streep, este o femeie trecuta bine de varsta tineretii. Sau, as putea sa spun mai bine, doar trecuta bine si sa ma opresc. Deci Jane este divortata de ceva vreme. Fostul sot, Jake, este recasatorit cu o femeie ce-i putea fi fiica, si are si un copil de vreo 3-4 ani cu ea. Bietul Jake, parca uitase ce inseamna sa ai copii mici (cu fosta nevasta avand trei): nopti nedormite, plimbari in parc, debandada in casa, certuri, tipete etc. Dupa atatea probleme, parca nu-i mai place asa de mult sa se intoarca acasa la nevasta lui. Incepe sa i se para foarte apetisanta fosta nevasta care pare foarte libera, independenta si open for bussines. Dar, fosta nevasta are un prieten si este pusa in fata faptului de a alege. Jake devine gelos si, de aici, se isca o multime de incurcaturi.
Nu pot sa spun ca am fost foarte convinsa de subiectul filmului. Nu prea cred ca dupa o anumita varsta iti mai arde de zbenguieli de adolescent. Cand iti vine mintea la cap chiar incepi sa gandesti cu el. Cel putin noi, femeile! In orice caz, filmul are ceva haz pentru ca in rolul iubitului joaca Steve Martin, iar Alec Baldwin in rolul fostului sot pare destul de convingator. Dar ca sa fiu sincera in multe etape ale filmului m-am cam prefacut ca ma amuz. Sincer? Nu stiu ce nu mi-a placut la filmul asta! Chiar e complicat!

Online aici http://www.filmeonline24.com/its-complicated/

miercuri, 10 februarie 2010

Avatar


N-as prea fi vrut sa postez ceva despre acest film, fiind ceva mult prea superior capacitatii mele de a comenta asa ceva, dar fac o incercare. Motivul pentru care m-am hotarat s-o fac este ca am auzit ca sunt persoane care au vazut filmul, nu le-a placut si nici nu au inteles mare lucru din el. Pai as incepe intai sa dau cateva sfaturi despre ce trebuie sa faci ca sa vizionezi un film. Filmul trebuie vazut in acelasi fel in care o carte trebuie citita. In primul rand nu trebuie sa vizionezi nici un film cu persoane carora melita le toaca incontinuu fara oprire. Si daca filmul nu este unul de comedie, nici remarcile amuzante, facute doar de dragul de a demonstra ce persoana haioasa si cool e cel sau cea care le face, nu sunt potrivite. Foarte multe filme sunt facute cu multe detalii pe care le pierzi daca esti atent la altceva sau altcineva.
Avatar, spre deosebire de multe alte filme, are un subiect foarte interesant. Probabil nu sunt multi pasionati de tehnologie noua si revolutionara, dar eu nu ma numar printre ei. Imi aduc aminte cand am vazut prima oara o telecomanda (aveam 13 ani si ceva), m-am uitat fascinata la ea si nu-mi venea sa cred ca e posibil. Ei bine, daca acum (27 de ani mai tarziu) telecomanda e ceva la fel de banal ca si un pix, eu sper ca tehnologia prezentata in acest film sa existe, daca nu peste 27 de ani, macar pana implinesc eu 100 de ani fiindca intentionez sa traiesc un secol.
In acest film exista posibilitatea transferului unui suflet, cu tot cu amintiri si constiinta, intr-un alt corp. Pai daca asta nu este ceva fascinant nu stiu ce mai poate fi. Iar Jake Sully, saracul de el, fost soldat marin in armata militara, si-a pierdut folosinta picioarelor. Va dati seama ce ocazie extrordinara a fost pentru el sa se poata transfera in alt corp, fie el si extraterestru. Pai cand s-a vazut pe picioarele lui pentru prima data, a alergat din toate puterile fara sa-i mai pese de nimic. Ocazia avuta de el nu a fost una foarte fericita deoarece Jack Sully a acceptat sa-i ia locul fratelui sau geaman, omorat prosteste de niste infractori care l-au pradat. Si invata sa traiasca pe planeta Pandora ajungand sa iubeasca bastinasii, planeta si toate animalele infioratoare care o populau.
In acest film gasiti razboi, gasiti dragoste, gasiti tradare si prietenie deopotriva, gasiti si momente amuzante. Deci , unui film cu un subiect asa de incitant, cu un decor vizual de exceptie, muzica nemaipomenita, nu poti sa spui ca nu e un film bun. Merita toate Oscarurile, inclusiv cele la care nu a fost nominalizat. Actorii si daca erau prosti de-a binelea nu conta. Ceea ce nu e cazul. deoarece sunt de exceptie, si vorbesc despre toti cei carora li se pot observa chipurile: Sigourney Weaver, Sam Worthington, Stephen Lang, Giovanni Ribisi, Michelle Rodriguez, Joel Moore. Iar eroina principala, Pandora, o planeta perfecta, salbatica si pura, e fascinanta fie si numai pentru sufletul pe care-l are. James Cameron e un geniu iar Avatar este un film de pastrat in arhiva.



luni, 8 februarie 2010

Push


Push este un film a carui actiune se petrece, din punctul meu de vedere, in viitor. Personajele principale au diferite puteri telekinetice sau clarvazatoare care pe mine m-au fascinat teribil. Subiectul filmului este destul de comun. O agentie, formata din oameni cu aceleasi puteri paranormale, cauta sa recruteze noi ucenici. De cealalta parte ce afla chiar cei ce ar trebui recrutati si care vor la randul lor sa distruga agentia.
Am ajuns de ceva vreme la concluzia ca nu prea conteaza subiectul filmului daca este realizat bine si actorii ies in evidenta printr-un joc nemaipomenit. Actorii nu ies cine stie ce in evidenta, nici chiar Dakota Fanning datorita careia m-am hotarat sa vad filmul. Dar nu sunt actorii de vina dupa parerea mea deoarece filmul se bazeaza destul de mult pe efecte speciale si scene explozive care sunt destul de impresionante. Dar cu toate acestea filmul mi-a placut si l-as revedea din nou cu multa placere. Mai mult ca sigur ar trebui sa existe o continuare deoarece prima parte rezolvandu-se, ramane de rezolvat si partea a doua. Sunt persoane care au spus ca nu au inteles nimic. Nu prea vad ce n-ar fi de inteles. Filmul este interesant, foarte clar conturat si poate placea oricui este de acord sa-i acorde o sansa si sa nu-l compare cu alte filme de acest gen. Problema este ca dupa ce-l vezi esti putin debusolat si dezamagit sa te intorci la monotonia vietii de zi cu zi. Dupa ce am vazut filmul, am inchis ochii si am incercat sa ma concentrez foarte tare si sa-i dictez mental sotului meu sa-mi faca un ceai. N-am reusit.




Prison Break


Acest serial este ca un virus. Odata ce te-ai infectat pur si simplu nu mai ai scapare. Trebuie sa-l vezi si mori sa stii ce mai urmeaza. Printre genurile mele preferate nu se numara filmele cu inchisori americane sau altfel de inchisori. Pur si simplu nu pot suferi rautatea si violenta din inchisori prezentata in majoritatea filmelor. Dar acest film este probabil cel mai bun serial drama care s-a facut vreodata. Cine nu l-a urmarit probabil ca se intreaba, asa cum o faceam si eu cand intalneam fani Prison Break, cum e posibil sa faci patru serii despre cum evadeaza cineva dintr-o inchisoare. Fiindca tot serialul este o evadare continua care seamana foarte bine cu un joc de sah. Pai daca isi imagineaza cineva ca Michael Scofield a stat patru serii de episoade in inchisoare, tot intrebandu-se cum sa faca sa evadeze, se inseala amarnic.
Personajul Michael Scofield, interpretat cu multa stralucire de Wentworth Miller, este un barbat dotat cu o inteligenta nemaipomenita, datorata de fapt a unei boli pe care o are. El pune la cale un plan extrem de minutios si bine pus la punct de a-si scoate din inchisoare fratele, victima a unor jocuri de culise politice, intrat in inchisoare pe nedrept. Pe parcursul derularii planului de evadare, Michael foloseste mai multi pioni, care habar nu au cat de folositi sunt in jocul disperat al acestuia de a-si salva fratele de la condamnarea la moarte. Odata ce sunt stabiliti pionii, jocul se transforma intr-un puzzle in care trebuie doar puse piesele cap la cap pentru desavarsirea planului gandit cu ani in urma.
Cele patru serii nu sunt toate despre o singura evadare. Fiecare serie isi are evadarea ei dar, pe masura ce se aduna episoadele, se aduna si enigmele. Regizorii au fost foarte zgarciti in a-ti da indicii din care sa iti dai seama ce se intampla. Este un film care te tine in priza cu fiecare minut care trece. Daca vei clipi vei pierde indicii importante.
Dupa cum am mai spus si in alte postari facute, nu important este subiectul filmului. Filme despre evadari s-au facut o groaza. Regizorii sunt de-a dreptul geniali, iar actorii (absolut toti, fara exceptie) parca sunt manusi perfecte pentru rolurile pe care le joaca. Pana nu-l vezi, nu crezi ca e adevarat. Deci urmariti-l, vizionati-l, ca nu stiti ce pierdeti. Prison Break este un serial spectaculos si l-as revedea cu aceeasi emotie, incitare si entuziasm oricand. Un film de pastrat in arhiva de filme.



Ice Age


Prima oara cand am am vazut Ice age nu m-am asteptat la cine stie ce. Eram curioasa sa vad un film animat cu desene frumoase si colorate facute pe calculator. Am ras pana n-am mai putut si eu si copii mei. O foarte mare contributie a avut-o veverita zapacita, care totusi nu mi se pare chiar asa de proasta cum se vrea a pare la prima vedere. Doar ca saraca de ea, este indragostita pana peste urechi de aluna ei.
Cand a aparut cel de-al doilea Ice Age, si cum de obicei urmarea nu este la fel de buna ca primul film, nu m-am asteptat, din nou, la cine stie ce. Al doilea mi s-a parut si mai bun decat primul mai ales prin introducerea noului caracter, o mamutica zapacita care se crede de fapt oposum. Ea si cei doi frati nebunatici ai ei, reali oposumi, au fost un condiment binevenit adaugat filmului.
La cel de al treilea Ice Age, ca un fan adevarat ce sunt, mi-am impus sa-mi placa chiar daca filmul ar fi varza. Ei bine nu a fost nevoie sa-mi mai impun nimic. Ice Age: Dawn of the Dinosaurs mi s-a parut cel mai bun dintre toate trei, acestuia adaugandu-se un alt condiment Buck. Buck pare sa fie o nevastuica foarte impresionanta. Este viteaz, hotarat, destept si lista poate continua. Asta pana descoperi ca este intr-o ureche rau de tot si vorbeste singur cu pietrele, pe care le foloseste pe post de telefoane in convorbirile lui cu o partenera imaginara.
Copii adora sa vada acest film, nu conteaza care din cele trei. Am etichetat acest film la animatie dar poate fi trecut usor la comedie pura. E un film de pastrat in biblioteca de filme.
Trailer Ice Age 1


Trailer Ice Age 2 (the Meltdown):


Trailer Ice Age 3 (Dawn of the Dinosaurs):

De asemenea puteti urmari partea a treia a seriei urmarind acest link

All About Steve



Mary Horowitz este o rebusista foarte inteligenta si foarte dedicata meseriei ei. Atat de dedicata este incat uita sa mai aiba si o viata sociala. Dar cand il intalneste pe Steve parca se prosteste de tot. Fiind o persoana prostanac de sincera, isi imagineaza probabil ca toata lumea e la fel ca ea si in consecinta nu realizeaza cat de ciudata este in ochii celor care o cunosc. Prin natura meseriei ei, este obisnuita sa aplice o multime de definitii fiecarui lucru in parte. Alcatuieste in acest fel un rebus zapacit si imposibil, despre tot ce a observat ea la Steve, si il publica, in revista la care lucra, cu numele "Totul Despre Steve". Automat este concediata si in toata povestea aceasta ea vede o mana a destinului care o impinge sa mearga sa-l caute pe Steve.
Nu am inteles de ce acest film a fost cotat atat de prost. Probabil pentru ca fiind o comedie s-a astepatat toata lumea sa rada pana lesina. Nu este o comedie din aceea, dar nu este nici un film de lepadat. Este un film dragut si vesel ca o margareta. N-am ras pana m-a durut burta dar m-am amuzat teribil si clar nu mi s-a parut ca am pierdut timpul vizionandu-l. Daca punem la socoteala ca Mary este interpretata de Sandra Bullock si Steve de Bradley Cooper, iar Thomas Haden Church isi mai baga putin coada de dracusor ca sa mai animeze atmosfera, iese un film foarte placut si relaxant. Poti sa-l vezi singur sau cu prietenii. Poti sa-l vezi dimineata la prima ora, sau la pranz, sau seara. Poti sa-l vezi si de doua ori pe zi. In afara de faptul ca nu tine loc de sex este un film perfect.



The Men Who Stare at Goats


"Cel care se vrajeste capra" sau "Hipnotizatorul de capre" as traduce eu desi traducerea mot-a-mot ar fi "Cel care se holbeaza la capra". Ai fi tentat sa crezi ca e o metafora ceva, dar nu este asa.
Un reporter pleaca in Iraq sa gaseasca un subiect trasnet si se pare ca-l gaseste. Daca la inceput pare a fi o comedie cu prosti, in care toti cei implicati joaca asa de bine ca ii crezi prosti de-a binelea, la un moment dat descoperi ca personajelor s-ar putea sa le lipseasca de fapt o doaga.
Partea surpiza nu are rost sa o dezvalui ca pacat de film sa nu-l urmaresti cu placere nestiind ce se intampla. Oricum este o comedie in toata regula in care razi fara sa vrei pana te doare burta. Nu m-am asteptat sa ma amuz asa de tare la un film pe care l-am crezut de razboi. Nu ca n-ar fi. Cu asa actori, am fost sigura ca e un film superserios: Jeff Bridges, Kevin Spacey, George Clooney, Ewan McGregor, Stephen Lang (baiatul rau din Avatar) si Robert Patrick (baiatul rau din Terminator 2). Am crezul la un moment dat ca este regizat de fratii Cohen. Ei bine m-am inselat. N-am auzit de regizor niciodata si din aceasta cauza il voi mentiona. Grant Heslov este bun de retinut ca poate ne va mai face si altadata surprize placute si amuzante.




Brokeback Mountain

Trebuie sa fac o precizare, cam lunga as putea spune, inainte de prezentarea acestui film. Acesta este un film care mi-a schimbat complet ideile inchise si radicale pe care le aveam despre homosexuali. In acest film ideea de homosexual este prezentata cu totul altfel decat am fost obisnuiti si nu veti vedea parade de barbati imbracati in femei, sau barbati care se prostesc imitand femei. Cand am auzit prima oara de Brokeback Mountain am fost indignata: "Alt film cu homosexuali!!!". Nici nu mi-ar fi trecut prin cap sa ma duc sa vad filmul. Asta pana acum doi ani cand regretatul Heath Ledger, unul dintre actorii mei preferati, a murit si am aflat ca printre alte filme in care a jucat este si Brokeback Mountain. La cateva luni de la moartea lui, filmul a fost difuzat la televizor si mi-am impus sa-l vad. Nu stiu care ar fi fost parerea mea despre film daca nu l-as fi vizionat singura. Ideea este ca acest film este unul dintre cele mai frumoase filme pe care le-am vazut vreodata. Nici n-as putea avea atatea cuvinte cate ar trebui pentru a descrie multitudinea de senzatii provocate de acest film. Peisajul, muzica nemaipomenita, cei doi actori carora parca le vezi pur si simplu sufletul atunci cand joaca, sunt un tot al acestui film. I-am indragit pe cei doi, mi-a fost o mila sfasietoare de ei si am plans rauri de lacrimi pentru ei. Performanta lor ca actori merita din plin pentru fiecare in parte nu doar nominalizarea ci chiar Oscarul. Vorbele rele spun ca a deranjat destul de tare scena cu tenta sexuala din film si ca societatea nu este inca pregatita pentru a inghiti scene de dragoste intre doi barbati. Filmul este unul care poate fi foarte real. Doi barbati, doi cowboy, descopera ca sunt suflete pereche. Unii au noroc sa-si gaseasca sufletul pereche intr-o persoana de sex opus. Dar ce te faci daca sufletul tau pereche este in cineva de acelasi sex cu tine. Aceasta problema si-o pun cei doi care aleg sa traiasca o relatie ascunsa, blamata de societate, din care pare sa nu existe iesire. Ennis Del Mar este o fire introvertita si din cauza amintirilor copilariei nu vrea sa se abata de la regulile impuse de societate. Total dedicat copiilor sai, doua fetite, este impartit intre familie si relatia secreta pe care o are, dar care il nelinisteste pentru ca este singura fericire pe care o are in viata. Jake Twist este in schimb o fire total diferita. Mult mai pasional si mai dedicat relatiei lor el este gata oricand sa renunte la tot si sa inceapa o viata reala si fericita alaturi de partenerul sau. Muntele Brokeback, locul de intalnire al celor doi, este un film sincer, sensibil, emotional, o adevarata capodopera a regizorului Ang Lee. Il recomand cu multa caldura celor fara idei preconcepute.


duminică, 7 februarie 2010

For a Few Dollars More


"Pentru cativa dolari in plus" este cel mai bun film din Trilogia Dolarilor, desi mi-au placut si celelalte doua filme ("Pentru un Pumn de dolari" si "Cel Bun, Cel Rau si Cel Urat") . Este un film western clasic, desi este semnat de un italian, Sergio Leone. Chiar si acum, dupa ce l-am revazut dupa 20 de ani, inca imi place si inca mi se pare unul dintre cele mai bune filme pe care le-am vazut vreodata. Regia este nemaipomenita si jocul actorilor de asemenea (Clint Eastwood, Gian Maria Volonte, Lee Van Cleef). Clint Eastwood, cu atitudinea lui linistita, calculata si rece din film a declarat ca s-a inspirat din filmele japoneze cu samurai ale lui Akiro Kurosawa.
Actiunea se petrece in vestul salbatic intr-o perioada in care "acolo unde viata nu are valoare, moartea isi are pretul ei si asa au aparut vanatorii de recompense". Interesanta a fost intalnirea dintre cei doi vanatori de recompense care, inainte de a se asocia, au un duel cel putin ciudat. Una dintre cele mai interesante scene din film as putea spune in care se poate aplica foarte bine proverbul ca "cine rade la urma, rade mai bine".
Regia ca regia, jocul ca jocul dar muzica este perfecta pentru un film western si ridica rangul filmului foarte mult. Filmul a fost foarte controversat la vremea respectiva probabil din cauza ca americanii s-au suparat foarte tare ca un italian a indraznit sa faca un film western mai bun decat toate filmele western facute de ei. Acestor western-uri facute de italieni, americanii le-au denumit Spaghetii Movie. Asta nu sterge desigur faptul de necontestat ca acest film este unul de pastrat in biblioteca personala de filme.



Filme

2012 50 First Dates 8mm 9 A Single Man Accidental Husband After The Sunset Alice in Wonderland All About Steve Amadeus Anger Management As good as it gets Avatar Bolt Bride Wars Brokeback Mountain Bruce Almighty Californication Cast Away Charade City of Angels Clash of the Titans Coraline Couples Retreat Crazy on the Outside Cuibul de Vespi Daybreakers Doubt Eclipse Edge of darkness Eight Below Entrapment Everybody's Fine Failure to Launch Fierce Creature For a Few Dollars More Forest Gump Gattaca Girl Interrupted Gone wirh the Wind Goodbye Again Groundhog Day Harry Potter He's not That Into You How to Lose a Guy in 10 Days Ice Age Inception It's Complicated Jesus of Nazareth Juno Kafka Kinky Boots Knight and Day Law Abiding Citizen Law of Atraction Liar Liar Life or Something Like It Lord Of The Rings Meet Joe Black Meet the Fockers Meet the Parents Memoirs of a Geisha Midnight in the Garden of Good and Evil Million Dollar Baby Mystic River New Moon Orphan Presumed Innocent Priest Prime Prince of Persia: The Sands of Time Prison Break Push Pushing Tin Ransom Rebecca Roman Holiday Romeo And Juliet Sabrina Salt Se7en Sherlock Holmes Shutter Island Something's Gotta Give Stardust Strange Bedfellows The Big Fish The Blind Side The Box The Bucket List The Game The Green Mile The Hangover The Imaginarium of Doctor Parnassus The Joy Luck Club The Men Who Stare at Goats The Mirror Has Two Faces The Night of the Iguana The Prestige The Proposal The Ring The Shawshank Redemption The Switch The Talented Mr. Ripley The Terminal The Thomas Crown Affair The Tourist The Ugly Truth The Valentine's Day The Village The Wolfman True Crime True Lies Twilight Twister Under Suspicion Up in the Air Wanted Wedding Crashers What Happens in Vegas What Women Want Yes Man You've Got Mail

Pe ani

1939 (1) 1940 (1) 1953 (1) 1954 (1) 1961 (1) 1963 (1) 1964 (1) 1965 (1) 1966 (1) 1968 (1) 1977 (1) 1984 (1) 1987 (1) 1989 (1) 1990 (1) 1991 (1) 1993 (2) 1994 (3) 1995 (1) 1996 (3) 1997 (6) 1998 (3) 1999 (6) 2000 (4) 2001 (3) 2002 (3) 2003 (6) 2004 (8) 2005 (6) 2006 (3) 2007 (4) 2008 (7) 2009 (28) 2010 (15)

Categorii Filme

actiune (24) animatie (5) biografic (5) comedie (54) crime (21) drama (73) familie (23) fantastic (24) horror (6) mister (18) musical (2) ONLINE (20) razboi (3) romantice (55) sf (4) sport (1) thriller (18) western (1)

Faceți căutări pe acest blog