Rafi Gardet, la cei 37 de ani ai ei de proaspat divortata, arata destul de bine ca sa-l ispiteasca pe prea tanarul de 23 de ani David Bloomberg. Partea amuzanta este ca Rafi este incurajata in mentinerea acestei relatii de catre psiholoaga ei. Psiholoaga, Lisa Metzger, nici nu stie ca amantul pacientei sale este chiar fiul ei, asta fiind unul din motivele pentru care este asa de incurajatoare. Asa ca atunci cand afla, surprizele sunt de proportii si isi schimba parerea pozitiva despre o relatie intre o femeie de 37 de ani cu un barbat de 23.
Se afișează postările cu eticheta 2005. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta 2005. Afișați toate postările
duminică, 15 august 2010
Prime
Rafi Gardet, la cei 37 de ani ai ei de proaspat divortata, arata destul de bine ca sa-l ispiteasca pe prea tanarul de 23 de ani David Bloomberg. Partea amuzanta este ca Rafi este incurajata in mentinerea acestei relatii de catre psiholoaga ei. Psiholoaga, Lisa Metzger, nici nu stie ca amantul pacientei sale este chiar fiul ei, asta fiind unul din motivele pentru care este asa de incurajatoare. Asa ca atunci cand afla, surprizele sunt de proportii si isi schimba parerea pozitiva despre o relatie intre o femeie de 37 de ani cu un barbat de 23.
Etichete:
2005,
Bryan Greenberg,
comedie,
John Rothman,
Meryl Streep,
Prime,
romantice,
Uma Thurman
sâmbătă, 26 iunie 2010
Memoirs of a Geisha
Pana la varsta de 9 ani Chiyo traia o viata saraca , la malul marii intr-un orasel de pescari din Japonia. La acea varsta este vanduta, precum sa vand vitele la obor, unei case de gheise din Kyoto, a carei stapana urma s-o instruiasca si sa profite bineinteles de pe urma ei. Ulterior este rascumparata de la stapana sa hapsana si rea, de o alta fosta gheisa care ii arata adevarata arta a acestei meserii. Eroina principala trece printr-o groaza de peripetii in decursul anilor si cea mai mare dintre toate este ca se indragosteste, ceea ce in meseria asta nu este de recomandat.
Nu este deloc un film amuzant sau vesel. Si din acest film am descoperit ca nu toate japonezele ( mai ales cele devenite gheise) sunt dragute, modeste si delicate. Unele din ele sunt precum o mie de diavoli treziti din iad, pline de gelozie si invidie. In principiu meseria de gheisa este una destul de umilitoare si stresanta, aceste femei trebuind sa fie extrem de diplomate, parand sa poata tine in frau niste haturi foarte puternice pe care daca le scapi din maini te trezesti ca pierzi totul.
Am citit ulterior cartea si am ajuns la concluzia ca imi place mai tare cartea. Filmul bineinteles ca a prezentat diferit si chiar a omis anumite evenimente, fapt care m-a facut sa apreciez mai tare ce mi-am imaginat eu la citirea cartii. Asa ca as recomanda mai intai filmul.
Etichete:
2005,
drama,
Elizabeth Sung,
Eugenia Yuan,
Karl Yune,
Li Gong,
Mako,
Memoirs of a Geisha,
ONLINE,
romantice,
Samantha Futerman,
Suzuka Ohgo,
Togo Igawa
vineri, 11 iunie 2010
Wedding Crashers
John Beckwith si Jeremy Grey sunt foarte buni prieteni, parteneri de afaceri, parteneri de distractii si de mers la agatat. Dar cea mai stransa legatura a lor este mersul la agatat pe la nunti, botezuri si inmormantari. Relatia lor a mers excelent pana cand cei doi ajung la cea mai importanta nunta a anului. John se indragosteste de Claire si Jeremy vrea sa se distreze cu sora acesteia, Gloria, mireasa fiind sora cu cele doua. Partea proasta pentru cei doi este ca cele doua surori, tinta lor principala de distractie, sunt fiicele unui om de stat foarte bogat si foarte important, William Cleary. Cei doi nu numai ca nu au nasul la inaltimea fetelor, dar nici nu se poate pune problema de a se juca o noapte-n hambar cu cele doua. Dar ce te faci cu dragostea care pune stapanire pe mintile bietului John?
Ramane sa vedeti, fiindca daca nu l-ati vazut, e cam mare pacat. Personal, vorba unui prieten, m-am stricat de ras la filmul asta si nu cred ca doar eram eu bine dispusa. Merita incercat, deci!
joi, 25 martie 2010
Kinky Boots
Charles Price a crescut intr-un mic orasel de provincie Northampton intr-o familie care avea ca afacere o fabrica de incaltaminte pentru barbati, Price&Sons. Toata copilaria si-o petrece la fabrica de incaltaminte, care se respecta foarte tare producand doar incaltaminte clasica si solida. Din acest motiv, cand se face mare, Charlie se hotaraste sa studieze marketingul. Moartea neastepata a tatalui sau il gaseaste pe Charlie total nepregatit sa ia in primire afacerea de familie mostenita. Mai ales ca descopera ca fabrica nu mai era demult productiva. Incaltamintea de la Price&Sons era foarte rezistenta si te tinea 10 ani, dar era si foarte scumpa. In consecinta nu prea mai era piata pentru produsele Price si din acest motiv Charlie hotaraste sa-si schimbe piata de desfacere. Ideea revelatoare ii vine dupa ce o cunoaste pe magnifica Lola. Cine este Lola si ce inspiratie ii ofera ea lui Charlie ramane sa vedeti. As mai avea multe de spus dar ar insemna sa va stric mare surpriza pe care o puteti avea daca veti vedea filmul.

Am vazut prima data acest film printr-o intamplare. Butonam telecomanda si cand am ajuns la HBO sotul meu mi-a spus: "E misto filmul asta, sa stii!". Am cam strambat din nas pentru ca rareori impartim aceleasi pareri despre cate un film, care chiar daca ne place la amandoi, motivele sunt total diferite. Asa ca n-am schimbat canalul mai in sila, pentru ca actorul principal are o mutra cam nesuferita. Cam imi venea sa-l bat. Dar am rezistat eroic cam 10 minute pentru ca dupa aceea filmul mi-a captat atentia.
Filmul este inspirat dintr-o poveste adevarata. Dar acesta nu este unicul motiv pentru care mi-a placut atat de tare, Kinky Boots devenind unul dintre cele mai apreciate filme ale mele. Cea mai placuta surpriza a fost actorul Chiwetel Ejiofor, pe care l-am vazut pentru prima data in acest film. A interpretat rolul sau cu multa stralucire, pentru care ar merita 10 stele, 10 puncte sau orice premiu va trece prin minte. Ulterior am remarcat, in alte filme in care a jucat, ca este intradevar un actor nemaipomenit.
Daca ai minte ingusta, conservatoare, nu mai vrei sa inveti nimic de la viata, nu ai ce cauta in vizionarea acestui film.
Daca nu esti in situatia de mai sus din acest film poti invata multe: cum sa fi un prieten adevarat, cum sa te ridici cand esti la pamant, cum sa nu judeci pe altul fiindca poate esti mai de judecat decat crezi, ca persoanele imprevizibile sunt de preferat celor previzibile, sau ca niciodata nu poti stii ce bucurie poti gasi alaturi de cei nedoriti. Dar cel mai important, poti invata ca "Rosu de Burgogne este culoarea apei calde pe cand ROSU este culoarea sexului, a fricii, a pericolului si a semnelor cu NU INTRA". Poti vedea cum doua persoane diferite, precum uleiul si apa, pot merge pe un drum care nu le place si pot lasa urme memorabile. Sau pur si simplu poti sa te bucuri ca vezi un film bun care te poate binedispune prin frumusetea lui. As mai tine-o tot asa cu laudele dar mi-e teama sa nu obtin un efect invers decat cel prevazut de mine. Nota 10 pentru acest film si nota 10 pentru Chiwetel Ejiofor.
Etichete:
2005,
Chiwetel Ejiofor,
comedie,
drama,
Jemima Rooper,
Joel Edgerton,
Julian Jarrold,
Kinky Boots,
musical,
Sarah-Jane Potts
luni, 8 februarie 2010
Prison Break
Acest serial este ca un virus. Odata ce te-ai infectat pur si simplu nu mai ai scapare. Trebuie sa-l vezi si mori sa stii ce mai urmeaza. Printre genurile mele preferate nu se numara filmele cu inchisori americane sau altfel de inchisori. Pur si simplu nu pot suferi rautatea si violenta din inchisori prezentata in majoritatea filmelor. Dar acest film este probabil cel mai bun serial drama care s-a facut vreodata. Cine nu l-a urmarit probabil ca se intreaba, asa cum o faceam si eu cand intalneam fani Prison Break, cum e posibil sa faci patru serii despre cum evadeaza cineva dintr-o inchisoare. Fiindca tot serialul este o evadare continua care seamana foarte bine cu un joc de sah. Pai daca isi imagineaza cineva ca Michael Scofield a stat patru serii de episoade in inchisoare, tot intrebandu-se cum sa faca sa evadeze, se inseala amarnic.
Personajul Michael Scofield, interpretat cu multa stralucire de Wentworth Miller, este un barbat dotat cu o inteligenta nemaipomenita, datorata de fapt a unei boli pe care o are. El pune la cale un plan extrem de minutios si bine pus la punct de a-si scoate din inchisoare fratele, victima a unor jocuri de culise politice, intrat in inchisoare pe nedrept. Pe parcursul derularii planului de evadare, Michael foloseste mai multi pioni, care habar nu au cat de folositi sunt in jocul disperat al acestuia de a-si salva fratele de la condamnarea la moarte. Odata ce sunt stabiliti pionii, jocul se transforma intr-un puzzle in care trebuie doar puse piesele cap la cap pentru desavarsirea planului gandit cu ani in urma.Dupa cum am mai spus si in alte postari facute, nu important este subiectul filmului. Filme despre evadari s-au facut o groaza. Regizorii sunt de-a dreptul geniali, iar actorii (absolut toti, fara exceptie) parca sunt manusi perfecte pentru rolurile pe care le joaca. Pana nu-l vezi, nu crezi ca e adevarat. Deci urmariti-l, vizionati-l, ca nu stiti ce pierdeti. Prison Break este un serial spectaculos si l-as revedea cu aceeasi emotie, incitare si entuziasm oricand. Un film de pastrat in arhiva de filme.
Brokeback Mountain
Trebuie sa fac o precizare, cam lunga as putea spune, inainte de prezentarea acestui film. Acesta este un film care mi-a schimbat complet ideile inchise si radicale pe care le aveam despre homosexuali. In acest film ideea de homosexual este prezentata cu totul altfel decat am fost obisnuiti si nu veti vedea parade de barbati imbracati in femei, sau barbati care se prostesc imitand femei. Cand am auzit prima oara de Brokeback Mountain am fost indignata: "Alt film cu homosexuali!!!". Nici nu mi-ar fi trecut prin cap sa ma duc sa vad filmul. Asta pana acum doi ani cand regretatul Heath Ledger, unul dintre actorii mei preferati, a murit si am aflat ca printre alte filme in care a jucat este si Brokeback Mountain. La cateva luni de la moartea lui, filmul a fost difuzat la televizor si mi-am impus sa-l vad. Nu stiu care ar fi fost parerea mea despre film daca nu l-as fi vizionat singura. Ideea este ca acest film este unul dintre cele mai frumoase filme pe care le-am vazut vreodata. Nici n-as putea avea atatea cuvinte cate ar trebui pentru a descrie multitudinea de senzatii provocate de acest film. Peisajul, muzica nemaipomenita, cei doi actori carora parca le vezi pur si simplu sufletul atunci cand joaca, sunt un tot al acestui film. I-am indragit pe cei doi, mi-a fost o mila sfasietoare de ei si am plans rauri de lacrimi pentru ei. Performanta lor ca actori merita din plin pentru fiecare in parte nu doar nominalizarea ci chiar Oscarul. Vorbele rele spun ca a deranjat destul de tare scena cu tenta sexuala din film si ca societatea nu este inca pregatita pentru a inghiti scene de dragoste intre doi barbati. Filmul este unul care poate fi foarte real. Doi barbati, doi cowboy, descopera ca sunt suflete pereche. Unii au noroc sa-si gaseasca sufletul pereche intr-o persoana de sex opus. Dar ce te faci daca sufletul tau pereche este in cineva de acelasi sex cu tine. Aceasta problema si-o pun cei doi care aleg sa traiasca o relatie ascunsa, blamata de societate, din care pare sa nu existe iesire. Ennis Del Mar este o fire introvertita si din cauza amintirilor copilariei nu vrea sa se abata de la regulile impuse de societate. Total dedicat copiilor sai, doua fetite, este impartit intre familie si relatia secreta pe care o are, dar care il nelinisteste pentru ca este singura fericire pe care o are in viata. Jake Twist este in schimb o fire total diferita. Mult mai pasional si mai dedicat relatiei lor el este gata oricand sa renunte la tot si sa inceapa o viata reala si fericita alaturi de partenerul sau. Muntele Brokeback, locul de intalnire al celor doi, este un film sincer, sensibil, emotional, o adevarata capodopera a regizorului Ang Lee. Il recomand cu multa caldura celor fara idei preconcepute.
Etichete:
2005,
Brokeback Mountain,
drama,
Heath Leadger,
Jake Gyllenhaal,
Michelle Williams,
romantice
Abonați-vă la:
Postări (Atom)
Filme
2012
50 First Dates
8mm
9
A Single Man
Accidental Husband
After The Sunset
Alice in Wonderland
All About Steve
Amadeus
Anger Management
As good as it gets
Avatar
Bolt
Bride Wars
Brokeback Mountain
Bruce Almighty
Californication
Cast Away
Charade
City of Angels
Clash of the Titans
Coraline
Couples Retreat
Crazy on the Outside
Cuibul de Vespi
Daybreakers
Doubt
Eclipse
Edge of darkness
Eight Below
Entrapment
Everybody's Fine
Failure to Launch
Fierce Creature
For a Few Dollars More
Forest Gump
Gattaca
Girl Interrupted
Gone wirh the Wind
Goodbye Again
Groundhog Day
Harry Potter
He's not That Into You
How to Lose a Guy in 10 Days
Ice Age
Inception
It's Complicated
Jesus of Nazareth
Juno
Kafka
Kinky Boots
Knight and Day
Law Abiding Citizen
Law of Atraction
Liar Liar
Life or Something Like It
Lord Of The Rings
Meet Joe Black
Meet the Fockers
Meet the Parents
Memoirs of a Geisha
Midnight in the Garden of Good and Evil
Million Dollar Baby
Mystic River
New Moon
Orphan
Presumed Innocent
Priest
Prime
Prince of Persia: The Sands of Time
Prison Break
Push
Pushing Tin
Ransom
Rebecca
Roman Holiday
Romeo And Juliet
Sabrina
Salt
Se7en
Sherlock Holmes
Shutter Island
Something's Gotta Give
Stardust
Strange Bedfellows
The Big Fish
The Blind Side
The Box
The Bucket List
The Game
The Green Mile
The Hangover
The Imaginarium of Doctor Parnassus
The Joy Luck Club
The Men Who Stare at Goats
The Mirror Has Two Faces
The Night of the Iguana
The Prestige
The Proposal
The Ring
The Shawshank Redemption
The Switch
The Talented Mr. Ripley
The Terminal
The Thomas Crown Affair
The Tourist
The Ugly Truth
The Valentine's Day
The Village
The Wolfman
True Crime
True Lies
Twilight
Twister
Under Suspicion
Up in the Air
Wanted
Wedding Crashers
What Happens in Vegas
What Women Want
Yes Man
You've Got Mail
Pe ani
1939
(1)
1940
(1)
1953
(1)
1954
(1)
1961
(1)
1963
(1)
1964
(1)
1965
(1)
1966
(1)
1968
(1)
1977
(1)
1984
(1)
1987
(1)
1989
(1)
1990
(1)
1991
(1)
1993
(2)
1994
(3)
1995
(1)
1996
(3)
1997
(6)
1998
(3)
1999
(6)
2000
(4)
2001
(3)
2002
(3)
2003
(6)
2004
(8)
2005
(6)
2006
(3)
2007
(4)
2008
(7)
2009
(28)
2010
(15)

