Carl Allen este un pesimist de o tristete covarsitoare. Iubita l-a parasit de trei ani si el nu-si mai revine din deceptie de atunci. Viata i se scurge usurel, fara emotii si peripetii. Nici prietenii foarte buni nu reusesc sa-l scoata din starea amarata care-l copleseste.
Intr-o zi pe cand isi lua trist pauza de masa, se intalneste cu un vechi prieten care-l invita la un spectacol tematic numit "Spune DA". Mai in sila, mai in nimereala se duce la spectacol, mai mult ca sigur nestiind cum a ajuns acolo. Probabil a fost condus de providenta. Ideea este ca a plecat de la acel spectacol cu inima inca indoita, desi gazda spectacolului l-a somat ca de acum inainte sa spuna DA vietii, orice i-ar cere. Inceputul n-a fost foarte promitator. Mai intai a intalnit un vagabond fara casa ce il roaga sa-l duca in cealalta parte a orasului. DA? DA!. Vagabondul ii cere telefonul si pe parcursul drumului a vorbit la telefon pana i s-a terminat bateria. Apoi la despartire vagabondul i-a cerut toti banii pe care Carl ii avea si acesta s-a executat, de fiecare data cu inima tare indoita. Iar cand a vazut ca a ramas fara benzina si nici telefon nu are, s-a deplasat resemnat spre prima benzinarie la distanta de nu stiu cati km. Ei bine, de aici incep toate sa o ia razna in sens foarte pozitiv. Motiv pentru care Carl, nu numai ca spune DA la orice ii trece prin cap, dar ajunge la concluzia ca are mare ghinion daca va mai spune vreodata NU.Nu prea imi vine sa cred ca un film cu Jim Carrey are nevoie de vreo recomandare. Dar cum am vazut si filme cu el care nu au fost pe placul meu, as putea preciza ca asta mi-a placut foarte tare. Un film pozitiv, vesel, romantic, dar nu foarte tare, deci ... de vazut.
