The Green Mile

Un fan al acestui film a spus ca "filmul a fost inventat pentru creatii ca acestea". Nu este nimic mai adevarat. Acest film mi se pare o capodopera a cinematografiei americane. Muzica este superba perfect potrivita filmului. Daca ar fi fost dupa mine l-as fi cotat cu nota 10+. Mai tarziu, dupa ce l-am vazut, am aflat ca este realizat dupa cartea "Culoarul Mortii" (The Green Mile, titlul original) de Stephen King. Am fost uimita de sensibilitatea cu care a fost facut un film in care 80% din actiune se petrece intr-o inchisoare.
Scena care mi-a captat interesul, intr-o zi cand butonam telecomanda cautand un film la care sa ma uit, este cea cu aparitia unui soricel, aparent fara pic de frica in el, un soricel inteligent pe care mai mult ca sigur l-ai calca in picioare daca l-ai gasi in casa. Nu mi-a trebuit mai mult ca sa-mi capteze interesul si nu stiu ce ar spune asta exact despre mine. Am fost foarte curioasa ce se va intampla cu soricelul "Mister Jingels". Si n-am sa regret niciodata hotararea pe care am luat-o atunci.

Personajul principal este un gardian al unei inchisori, Paul Edgecomb (interpretat de Tom Hanks). Acesta era sef in sectia speciala a acestei inchisori, acolo unde mai precis erau intemnitati condamnatii la moarte. Aceasta zona atat de speciala avea si un culoar extrem de special. Culoarul, ce avea cateva celule de-o parte si de alta unde erau intemnitati detinutii, era verde. Detinutul ce-si incepea drumul pe acest culoar verde era ultimul drum pe care il facea. La capatul acestui culoar era camera de electrocutare unde erau executate condamnarile la moarte.
Detinutii din aceasta inchisoare erau, cei mai multi, criminali extrem de periculosi sau care savarsisera crime infioratoare. Paul are o intelegere si un comportament foarte respectuos si linistitor pentru detinutii lui, comportament impus de starea lor deosebita, trebuind sa fie lasati sa-si traiasca linistiti ultimile zile din viata. Paul isi indeplinea cu multa demnitate datoria. Si si-ar fi indeplinit-o multi ani de aici incolo daca la un moment dat nu l-ar fi intalnit pe John Coffey. A fost memorabila pentru el ziua cand John Coffey (interpretat de Michael Clarke Duncan) a intrat in viata lui. In acea zi, isi astepta detinutul pregatindu-se cu obisnuitul discurs cu care isi intampina toti detinutii. Si a intrat pe usa, un negru urias, cu privire blanda si trista si cu vorba domoala specifica americanilor sudisti. Paul a fost atat de uimit de ciudata aparitie ca si-a uitat discursul, iar in final a dat mana cu John. John Coffey nu parea sa stie prea multe, singurul lucru pe care parea sa-l cunoasca era numele si faptul ca ii este teama de intuneric. Iar in zilele urmatoare si-a dovedit din plin prima impresie. John avea un har (sau blestem) care-l facea atat de deosebit, fiind dotat cu un simt puternic de a putea vedea sufletul oamenilor si de a-i putea vindeca. Dar sa nu uitam ca John Coffey era condamnat la moarte pentru violarea si uciderea a doua fetite surori. Din acest motiv Paul ia hotararea de a cerceta cazul, pentru a vedea cum s-au intamplat exact lucrurile.

Intrebarea care te face acest film sa ti-o pui este daca in spatele gratiilor se afla intotdeauna niste monstri. Si ar mai fi si intrebarea: cu ce monstri avem de-a face si care nu sunt inca (sau nu ajung niciodata) in spatele gratiilor. Dar vei primi sigur raspuns la intrebarea: este John Coffey un miracol sau un monstru?

Acest film m-a impresionat teribil... Va spun de pe acum... si cei cu nervii tari pot plange rauri de lacrimi, si cei cu nervii tari pot fi miscati. Este un film care te face sa-ti pui tot felul de intrebari. Raspunsul pe care l-am primit la cea mai importanta intrebare a mea a fost unul extrem de deprimant (sau poate ar fi trebuit sa ma bucure): intregul subiect este o fictiune.

Oricum cei cu Oscarurile nu inceteaza sa ma uimeasca de multa vreme. Si nu ma voi lasa influentata de ciudatele lor decizii si voi pastra acest film in arhiva personala de filme.