The Mirror Has Two Faces

Povestea cu doua surori, una frumoasa si proasta si cealalta urata si desteapta, este arhicunoscuta. Acest film romanteaza celebra poveste si mai schimba ici colo cateva detalii. In primul rand sora cea frumoasa, Claire, nu era asa de proasta si isi iubea sora foarte tare. Claire, satula sa-si vada sora vesnic nefericita, mai ales ca  era pe cale sa se marite, raspunde unui anunt matrimonial in numele surorii sale Rose. Anuntul matrimonial era dat de un celebru profesor de matematica, Gregory Larkin, ce descoperise ca in viata nu e nici o afacere sa te indragostesti si ca sexul este chiar foarte daunator unei relatii, asta dupa ce trecuse printr-o mare deceptie sentimentala. Gregory se hotaraste ca vrea sa se casatoreasca cu o femeie care sa-i fie prietena si la bine si la rau si de care sa nu fie fizic atras de nici un fel. Intrucat Rose era la randul ei profesoara de literatura, desi interesele lor par a fi diferite, cei doi par sa se inteleaga de minune. Gregory este super incantat sa descopere ca viitoarea sa sotie sa este destul de urata ca sa nu fie tentat sa vrea sa faca sex  cu ea. Se casatoresc, dar relatia celor doi se desfasoara intr-un mod destul de ciudat, intrucat amandoi par sa fie atrasi fizic unul de celalat. Dar ce te faci cu ideile adanc inradacinate in bietul cap al lui Gregory, care considera sexul o adevarata pacoste. Daca reusesc cei doi sa o scoata la capat cu marea dilema, ramane de vazut.

Acesta este alt film  favorit al meu la care m-as uita la nesfarsit fara sa ma plictisesc si fara sa-mi pese de finalul previzibil. Amandoi actorii mi se par nemaipomenit de potriviti pentru rolurile jucate si dialogurile mi se par foarte relaxante si amuzante. Este un film la care zambesti tot timpul. In final, filmul are o scena  in care canta superb celebrul Luciano Pavarotti.